Unii buni cu fapta, altii cu gura

Din ultima categorie fac parte eu. Ma dau inima mare, la nivel teoretic as ajuta pe toata lumea, as imparti bani, sanatate si dreptate. La nivel practic mi-e o lene de ma doare. Cu adevarat ma doare. Si, ceea ce-i grav, mi-e lene sa ajut. Deci sint zeita egoismului. Si raman aproape in totdeauna la nivel de initiativa.
Iar ieri am vazut acea poveste care m-a miscat cu adevarat. O femeie din Sibiu, insarcinta si cu ceva complicatii, era in stare grava la maternitate. Avea nevoie de transfuzii de sange. 0 negativ. Si nu era sange in spital. Nici donatori. Disperat, sotul a lansat un mail catre prieteni, cunostinte. Un apel spre cei cu grupa 0 negativ. Sa-i salveze copilul si sotia.
Mail-ul a ajuns si la oameni care nu-l cunosteau pe expeditor. Cam 100 la numar. S-au ridicat de la calculator si au plecat spre centrul de transfuzii. Au lasat tot cea aveau de facut ca sa ajute. Si au donat sange. La apelul unui om pe care nu-l cunosteau. Ca sa ofere speranta unei femei in stare grava, unui copil inca nenascut, dar care era in pericol.
Ei sint oameni cu adevarat buni si ii admir. Le-am urmarit povestea cu mare drag. Povestea nu a avut insa sfarsit fericit. Copilul a murit la nastere.
Dar a avut o sansa oferita de acei oameni. Si eu primesc mail-uri in care mi se cere ajutorul. Ce fac cu ele? Unele le citesc, ma impresioneaza, imi propun sa ajut, uit, nu mai ajut. Pe altele le ignor din start. Multe le sterg imediat ce au ajuns.De mass-uri nici nu mai vorbim. Si astfel nu dau nici o sansa celor care au nevoie de ajutor. Inchid ochii la apelul unui om disperat pe care sansa (ori nesansa) l-a adus si la mine.
Mi-as dori sa existe mai multi oameni care cei 100 din Sibiu. Si mai putin atat de ignoranti si nepasatori ca ca mine